[Pe platforma de peer-review Punct ochit]
Lumi și drame sociale în Republica Moldova
Ianuarie 2012
Problematica Republicii Moldova este proiectată în discursul public atunci când anumite evenimente, cu precădere de ordin politic şi cultural, atrag atenţia asupra fragilităţii acestui tânăr stat, aflat la întretăierea agendelor mai multor forţe politice internaţionale. Ce reprezintă Republica Moldova astăzi, în ce direcţie se îndreaptă şi care sunt năzuinţele populaţiei aflate între graniţele acestui stat sunt întrebări care reprezintă obiectul unor controverse ce necesită clarificare din partea unor specialişti.
Resurecţia unor dezbateri şi analize asupra situaţiei prezente şi viitoare a acestui teritoriu desprins în urmă cu doi ani şi jumătate de o guvernare comunistă cu ajutorul unei generaţii pregătite să îşi asume valori, principii şi practici democratice este absolut necesară. Începând cu anul 2009, Republica Moldova s-a înscris într-un maraton electoral, care a culminat cu imposibilitatea alegerii şefului de stat (până în prezent au existat cinci tentative eşuate de alegere a preşedintelui, sarcină a Parlamentului de la Chişinău, în care nici coaliţia democratică aflată la guvernare, nici opoziţia reprezentată de formaţiunea comunistă, nu întrunesc numărul necesar de voturi pentru desemnarea preşedintelui, fapt care a condus şi la dizolvarea repetată a Parlamentului). Aflată între eventualitatea organizării unui nou scrutin de alegeri parlamentare anticipate, modificarea Constituţiei şi destrămarea alianţei democratice prin încheierea unui acord între o componentă a acesteia şi Partidul Comuniştilor, ,,povestea de succes” reprezentată de Republica Moldova pe scena europeană se poate transforma într-un balon de săpun. În ciuda dificultăţilor şi provocărilor pe care le întâmpină, la 20 de ani de la proclamarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică şi care sunt marcate de instabilitatea politică, imposibilitatea soluţionării diferendului transnistrean, administrarea raporturilor cu o zonă separatistă (Transnistria) şi una autonomă (UTA Găgăuzia), rata ridicată a migraţiei şi criza identitară, Republica Moldova crede în perspectiva sa legată de integrarea în Uniunea Europeană. Această este alimentată de măsuri concrete ale Uniunii: în ianuarie 2010 au inceput negocierile privind semnarea unui acord de asociere la UE, iar în prezent au loc negocieri cu privire la liberalizarea regimului de vize şi a semnării unui acord de comerţ liber. Proiectul de integrare europeană, mai exact o aliniere la Occident a Republicii Moldova poate fi periclitat, însă, de reproducerea dilemelor identitare cu care acest stat se confruntă încă de la constituirea sa.
În orice societate bine conturată, asumarea identităţii se realizează pe două paliere: al ,,naţionalismului steagurilor fluturate” şi al ,,naţionalismului steagurilor nefluturate” (Dungaciu, 2009). În primul caz, identitatea naţională se exprimă în cadre oficiale sau oficializate, la parade, manifestaţii, ceremonii sau date semnificative pentru memoria comunitară, iar în al doilea caz, identitatea este aceea de fiecare zi, banală, neostentativă, consistentă şi care ar trebui să determine primul tip de naţionalism, acela demonstrativ, afişat public. Cele două forme ale naţionalismului pot fi, evident, considerate ideal-tipuri care conturează profilul unei opţiuni identitare. În Republica Moldova afli cine eşti atunci când ţi se reaminteşte asta, în contexte cu încărcătură afectivă mare, în cadre ceremoniale, festive sau de comemorare, în jurul unor date istorice semnificative sau de practicare a unor exerciţii democratice ( precum participarea la vot). Chişinăul se închină la două mitropolii, una a Moldovei, una a Basarabiei, 9 mai este Ziua Victoriei pentru o parte a societăţii ( dar mai ales pentru o parte a elitelor politice), Ziua Europei pentru altă parte, la antenele maşinilor poţi observa legată fie panglica Sf. Gheorghe, fie panglica tricoloră, la data de 31 august se sărbătoreşte ,,Ziua Limbii Noastre” sau ,,Ziua Limbii Române”, oficialii de la Chişinău efectuează vizite la Moscova sau vizite la Bruxelles. Identitatea naţională stă în lumina refectoarelor în Republica Moldova, este vedeta cu care lucrează politicienii, formatorii de opinie, organizaţiile nonguvernamentale, oamenii de rând. Practic, Republica Moldova exersează naţionalismul ostentativ, mai degrabă decât să îl încurajeze pe cel cotidian. Aceste consecinţe ale manifestării unor repere antagonice ale identităţii pot fi înţelese analizând şi tranzacţiile, negocierile, mecanismele de constrângere, interacţiunile vizibile sau ascunse în cadrul demonstraţiilor de stradă, încă de la obţinerea independenţei RSSM faţă de URSS şi constituirea sa ca stat suveran şi independent, sub numele de Republica Moldova. Atunci când am iniţiat şi desfăşurat prima cercetare referitoare la tensiunile generate de polarizarea societăţii din Republica Moldova în funcţie de practicarea unor discursuri identitare antagonice, am pornit de la următoarele două întrebări, concetrate în jurul protestelor generate de rezultatele scrutinului electoral parlamentar din data de 5 aprilie 2009:
1. Evenimentele care au urmat alegerilor parlamentare din data de 5 aprilie au evidenţiat constituirea mai multor lumi sociale?;
2. Lumile sociale post-electorale din Republica Moldova s-au constituit în jurul unei drame sociale?
Ulterior, am realizat că ieşirile masive în stradă ale locuitorilor de peste Prut au început încă din 1989, când Republica Socialistă Sovietică Moldovenească era parte componentă a Uniunii Sovietice. Acestea au continuat în vara anului 1991, când RSSM şi-a obţinut independenţa faţă de URSS şi au revenit în tânărul stat suveran şi independent Republica Moldova în 1995, 2001 şi 2009. La o primă vedere, cu excepţia evenimentelor din 2009, aceste episoade nu au fost legate intim de desfăşurarea rundelor de alegeri, astfel că pentru viitoare direcţii de cercetare, analiza acestor legături mi-a părut a fi sterilă. Am încercat, după elimminarea generalizării conexiunii dintre tensiunile identitare publice şi scrutinele electorale de-a lungul istoriei statului Republica Moldova, să urmăresc identificarea acelor situaţii/cadre, actori şi discursuri publice evidenţiate în producerea/administrarea crizei identitare, precum şi impactul acestora asupra viitorului Republicii Moldova. Am obţinut, astfel, următoarele întrebări generate de noua curiozitate:
1. Demonstraţiile de stradă care au avut loc încă de la obţinerea independenţei RSS Moldoveneşti faţă de URSS evidenţiază manifestarea mai multor lumi sociale (Shibutani, 1955; Strauss, 1993)?;
2. Lumile sociale relevate în cadrul demonstraţiilor de stradă sunt constituite în jurul unor drame sociale (Turner, 1974)?;
3. Dramele sociale din RSS Moldovenească, ulterior Rep. Moldova, sunt cauzate de o criză identitară?;
4. Care este viitorul statului Rep. Moldova în condiţiile perpetuării acestei crize identitare?.
În urma unor discuţii pe marginea acestor întrebări, în cadrul Şcolii Doctorale, am reflectat asupra apariţiei unor eventuale dificultăţi legate de aplicarea conceptelor de ,,lume socială” şi ,,dramă socială” în sfera cercetării identităţii naţionale, după cum am şi decis reformularea ultimei întrebări, eliminând trimiterea către perpetuarea crizei identitare. Cu toate că primele întrebări nu oferă posibilitatea unor răspunsuri deschise, ele se manifestă ca un bulgăre de zăpadă cu o direcţie precisă. Poticnirea bulgărelui nu presupune eşecul cercetării, ci doar crearea unui nou traseu de investigaţie. De asemenea, o altă problemă de ordin metodologic ar fi acoperirea tuturor demonstraţiilor de stradă care au avut loc în RSSM, respectiv Republica Moldova, sub umbrela conceptelor propuse, situaţie pe care urmează să o clarific în următoarele luni.