[Pe platforma de peer-review Punct ochit]

Basme pentru adulţi, mitologie vie şi hărţi mentale

Ianuarie 2012

Este nevoie să încep cu o introducere ceva mai lungă înainte de a formula întrebarea propriu-zisă. Dinamica transformărilor întrebărilor de cercetare, a ideilor şi conceptelor asociate lor şi a viziunii în care toate se leagă mai mult sau mai puţin este ceva mai complicată decât în mod obişnuit în cazul meu, deoarece lucrez concomitent pentru un alt doctorat pentru Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz (Germania) cu o temă care se suprapune parţial cu cea pentu doctoratul din ţară. De fapt, e impropriu spus că temele se suprapun parţial, ceea ce au cele două cercetări în comun este doar spaţiul, evenimentul social pe care se concentrează, anume festivalul urban medieval Însă chiar dacă cele două proiecte vor urmări aspecte diferite ale fenomenului, suprapunerile, măcar de opinie personală asupra reţelei de semnificaţii antrenată într-un astfel de veniment, sunt inevitabile. Tocmai aceste suprapuneri sunt sursa celei mai mari tensiuni pentru mine ca cercetător: pe de o parte îmi dau o senzaţie de unitate, de viziune de ansamblu asupra întregii probleme, sporind un entuziasm de tipul „cred ca aşa stau lucrurile de fapt”, iar pe de altă parte îmi crează angoase legate de trasarea unor limite clare între concluziile şi abordarea materialelor folosite pentru una şi pentru cealaltă, în numele unui bun gust profesional care dictează necesitatea realizării de cercetări complet diferite pentru două proiecte diferite.

În aceste condiţii, este firească întrebarea de ce totuşi am ales să lucrez pe acelaşi fenomen urban, pe aceleaşi situaţii sociale (settings) pentru cele două proiecte, dacă dificultăţile care decurg din evitarea suprapunerilor sunt atât de mari. În primul rând, mă mai intereseau probabil încă vreo două-trei aspecte regăsite sub eventaiul festivalului medieval care ar fi meritat tratate într-o lucrare separarată, deci unul dintre motive a fost o mai mare specializare. Tot în acest sens, un alt motiv a fost evitarea redundanţelor şi a informaţiilor nu foarte relevante – nu îmi plac lucrările în care autorii umplu paginile cu toate informaţiile pe care le-au putut găsi pe tema urmărită prin bibliografie, chiar dacă nu sunt prea legate de propriile întrebări – având astfel posibilitatea să atribui mai bine teoriile şi cercetările anterioare pe subiect fiecărei teze. În al treilea rând, a fost vorba totuşi şi de o motivaţie pragmatică: având în vedere că vizitele de teren necesare vor fi destul de dese, este mult mai comod – în special din punct de vedere financiar – să folosesc acelaşi cadru pentru ambele cercetări. Un alt motiv este faptul că oraşele care organizează astfel de festivaluri medievale sunt fie în Germania (sau Austria, sau alte teritorii care au făcut parte cândva din spaţiul german, precum Strassbourgul) fie, în cazul celor din România, oraşe cu o tradiţie germanică importantă (Sibiu, Sighişoara); astfel încât automat mi-am pus problema existenţei unei formule predefinite de oraş care se pretează la a fi „marketed” drept medieval, adică un oraş care e medieval într-un mod fotogenic şi credibil la nivelul publicului participant, iar această caracteristică pare a fi legată de ascendenţa germanică. Cum cele două proiecte sunt urmărite la universităţi tocmai din cele două ţări, mi s-a părut semnificativ să urmăresc acest aspect şi în latura sa de punte culturală. Un alt aspect este faptul că, parcurgând bibliografie legată de aceste festivaluri, (literatura de specialitate pe subiect a înflorit în ultimii 20-30 de ani, iar împreuna tot cu operele clasice se găseşte material mai mult decât suficient deşi subiectul pare unul foarte de nişă), am remarcat că, deşi vastă, ea prezintă anumite goluri tocmai în punctele care mă preocupă şi pe care, astfel, le voi umple eu. Nu în ultimul rând, un motiv pentru care am decis să cercetez festivalurile medievale în ambele proiecte este faptul că ideea de cercetare pe care o aveam iniţial pentru al doilea doctorat (cel din Mainz), anume popularitatea pe care o au în ultimii ani filmele româneşti despre perioada comunistă, este prea vast pentru o teză de doctorat aşa că proiectul va fi amânat pentru o lucrare viitoare de dimensiuni mai mari. După cum reiese uşor, motivele pentru care am ales (şi în general, pentru care se alege) o anume temă şi nu alta şi felul în care îmi aleg şi prioritizez întrebările de cercetare din cadrul ei sunt un conglomerat destul de complex între motive obiective şi subiective, motive legate de curiozitatea ştiinţifică pură şi exigenţe pragmatice etc.

Trecând, în sfârşit, la tema mai restrânsă la care lucrez pentru proiectul din România, aceasta ar putea fi definită drept „festivalul medieval ca eveniment urban performativ, istorie vie (living history – termen din antropologia muzeologică), reenactment (re-punere în scenă) şi spectacol narativ stradal (street narratives)”. Fenomenul este unul foarte popular în România şi Europa ultimelor decenii, aflându-se, aşa cum am arătat mai sus, la confluenţa mai multor tendinţe: mişcarea de tip „cultura a coborît în stradă”, popularitatea temelor medievale şi de tip „fantasy” în tot ce înseamnă cultura de masă etc. Cred că atracţia de a cunoaşte asemenea fenomene este una veche, care datează de fapt de dinainte să fiu sociolog. Am fost destul de influenţată de lectura lui Eliade în liceu şi mă intriga popularitatea pe care o aveau mitologia camuflată şi aşa-numitele „basme pentru adulţi” încă de pe atunci (dacă e să luăm în considerare numai succesul comercial al filmelor precum Lord of the Rings). Am publicat prin clasa a XI a şi un articol despre transformarea mitului lui Indra în cel secular al lui Moş Crăciun (cu ajutorul campaniilor Coca Cola) şi mă decisesem că e un domeniu de care vreau să mă ocup „când o să fiu mare”. Ţin minte că profesoara mea de psihologie de atunci a fost destul de impresionată de articol (fiind probabil unul dintre puţinii oameni care au avut răbdare să treacă prin toate cele vreo 11 pagini ale acestuia) şi mi-a spus că ar merge dat şi un doctorat pe aşa ceva. Probabil că şi asta a avut un impact subiectiv asupra mea care mi-a influenţat interesele ştiinţifice de mai târziu.

De altfel, cred că interesul pentru mitologia secularizată se regăseşte într-o formă sau alta şi în lucrarea de licenţă (despre jocurile pe calculator care imersează utilizatorul într-o lume magică, cu personaje supranaturale şi fabuloase) şi în cea de dizertaţie (despre reenactment şi living history în ceea ce priveşte paradele militare). Deşi de când l-am citit pe Brian Werner cu manualul său de sociologia religiei – în care afirma că a cădea în explicaţii funcţionaliste e cel mai facil şi limitativ lucru pentru sociologii care se ocupă de preocupările spirituale ale oamenilor – încerc să mă abţin de la o perspectivă (prea) funcţionalistă, însă tot cred că oamenii au o anumită nevoie fundamentală de basme, oarecum inefabilă (în sensul de incuantificabilă) pe care si-o satisfac, mai nou, prin filme fantasy şi fstivaluri medievale. Această convingere cred că a stat la baza interesului meu pentru diversele teme de cercetare anterioare şi pentru cele prezente. Într-un fel e reconfortant să conştientizez că am o idee-filon care străbate toate proiectele, ca şi cum aş fi pe cale să descopăr ceva măreţ despre ce înseamnă „uman”, iar pe de altă parte acest lucru îmi generează angoase: de a nu cădea într-un soi de manierism ştiinţific, de a nu-mi baza munca de mulţi ani pe o idee care se va dovedi la un moment dar eronată etc.

Pentru că ar fi cazul să trec şi la aspecte mai tehnice, întrebarea de cercetare cu care lucrez în prezent (care s-a schimbat de câteva ori de la debutul proiectului de cercetare şi se va mai schimba, cel mai probabil, pe măsură ce activitatea se desfăşoară) este „Cum redefineşte un spectacol narativ urban harta mentală a oraşului-gazdă pentru participanţi?”. Cu alte cuvinte, vreau să aflu dacă harta mentală a oraşului în care se desfăşoară un festival medieval se îmbogăţeşte sau se modifică în vreun fel pentru vizitatorii şi mai ales locuitorii respectivului oraş. Narativul a dovedit că are puterea de a modifica percepţia spaţială, iar experienţa pe care o am cu proiectele de antropologie urbană (ceva şcoli de vară şi workshopuri) m-au dus la o metodă care mi se pare admirabilă: harta mentală narativă (în care subiecţii adaugă şi diverse povestioare cu relevanţă subiectivă la desenul spaţial propriu-zis), folosită cu doar un an-doi în urmă de un tânăr antropolog suedez (Leeke Reiners) şi al cărei concept este atât de simplu şi de intuitiv încât aproapre regret că nu m-am gândit la asta înaintea lui. Am ales să mă ocup de această întrebare de cercetare pentru doctoratul din România şi să las alta pentru cel din Mainz din mai multe motive: în primul rând este nevoie de un număr mai mare de interviuri care sunt mai uşor de realizat, din punct de vedere financiar, în ţară, mai ales dacă voi decide să mai iau o mini-echipă cu mine. În al doilea rând, harta mentală ca metodă este asociată în România mai mult cu geopolitica decât cu antropologia urbană şi doresc să lărgesc opţiunile acestui instrument prin lucrarea pe care o voi susţine. În al treilea rând, din câte ştiu, nimeni nu a mai folosit aici harta mentală narativă şi este un gol pe care aş putea să îl umplu eu. Nu în ultimul rând, la nivel subiectiv, cred că este mai uşor să rezonez cu acel strat profund de nevoie de basm atunci când discut cu oameni din poporul meu, în limba mea nativă.

Evident, întrebarea, aşa cum este ea formulată în prezent, include în sine şi o ipoteză. Ceea ce poate fi riscant. Cred totuşi că, în cazul în care aş descoperi spre finalul cercetării că răspunsul este „nu”, adică narativul care se manifestă la un astfel de festival nu influenţează semnificativ harta mentală, cercetarea mea tot va fi una care să-şi justifice existenţa prin folosirea şi legitimarea metodei descrise mai sus, prin munca etnografică exploratorie propriu-zisă de la aceste festivaluri etc. Perspectiva tot este oarecum dezamăgitoare, dar îmi asum riscul şi sper că, dacă va fi cazul să renunţ la ipoteza conţinută în întrebare, să se nască altele pe parcurs.

Nesiguranţa pe care o resimt ocazional în legătură cu propriile preocupări şi întrebări de cercetare este, desigur, legată şi de faptul că nu prea pot beneficia aici de soliditatea (mai) reconfortantă a cifrelor (deşi şi studiile cantitative pot avea incertitudinile şi capcanele lor, desigur). Dar nesiguranţa dată de un domeniu mai fluid, mai „fuzzy-logics” este şi mai accentuată aici de acea ipoteză secundară mai generală legată de „nevoia de basm” care ar putea suna în unele momente cel puţin fantezist. Din fericire specialiştii cu care am discutat despre asta, şi de la noi şi din afară, şi-au manifestat încrederea că e o întrebare care merită pusă şi explorată, iar în momentele de îndoială asta încerc să îmi spun şi eu. Iar rezultatele încă rămân să se arate. Şi, să sperăm, se vor arăta şi alte aspecte nebănuite în prezent.