[Pe platforma de peer-review Punct ochit]

Întrebări despre cunoaştere
Ianuarie 2012

Problematica generală de la care a pornit proiectul meu de cercetare se referă la relaţia cunoaştere ştiinţifică-cunoaştere neştiinţifică. Mai exact, cum se îmbină cele două în cadrul activităţii zilnice a oamenilor de ştiinţă şi a celor ce lucrează în domenii unde producerea de cunoaştere cât şi popularizarea ei joacă un rol important. Probleme de stabilire a criteriilor de evaluare a cunoaşterii ştiinţifice şi de separare a acesteia de cea mai puţin ştiinţifică pot apărea în arii atât de diverse precum, fizica, medicina, chimia, psihologia, sociologia şi de asemenea în aria practicilor de medicină alternativă. În cazul celor din urmă, problema este reprezentată atât de utilizarea ambelor tipuri de cunoaştere în practica de tratament cât şi poziţia inferioară pe care o ocupă aceste practici alternative din cauza statutului de cunoaştere neştiinţifică atribuit metodelor utilizate.

Povestea întrebărilor mele începe o dată cu lucrarea de disertaţie când am pornit prima dată la drum în cercetarea acestei vaste tematici. Deşi în abordarea întrebărilor de cercetare am simţit tot timpul că subiectele alese ar trebui să îndeplinească criteriul utilităţii sociale, chiar dacă este vorba doar de o licenţă, am ales de fiecare dată tematici ce mi-au stârnit înainte de toate curiozitatea dar nu răspundeau direct la o problemă sau nevoie a societăţii. De altfel, dacă am cerceta cu toţii numai probleme sociale, diversitatea temelor s-ar reduce drastic. Astfel prima mea întrebare era cum se folosesc oamenii de cunoaşterea ştiinţifică şi de cea neştiinţifică fără a delimita între cele două şi fără a resimţi discrepanţe sau contraziceri. După câteva discuţii şi sugestii aria de interes a trecut de la oameni în general la homeopaţi. Fiind o practică de medicină alternativă unde tratamentele constau în soluţii foarte diluate ale remediului iniţial ce conţin în final apă şi zahăr, homeopatia nu poate apela uşor la modalităţi ştiinţifice de justificare a tehinicilor sale aşa cum ar putea face acupunctura sau diverse terapii naturiste. După metodele ştiinţifice acceptate de comunitatea medicilor şi a celor ce fac parte din cercetarea medicală, homeopatia nu poate vindeca prin apă şi zahăr o paletă variată de afecţiuni. Astfel întrebarea s-a transformat în cum îmbină homeopaţii cunoaşterea medicală ştiinţifică şi cea nedovedită ştiinţific ce ţine de aria homeopatiei.

Pentru a focaliza cercetarea şi a nu avea o lucrare ce ar fi fost o simplă prezentare de consultaţii homeopate am apelat la conceptul de comunitate de practică. Acest concept a apărut mai întâi în sfera sociologiei organizaţilor căpătând mai apoi o utilizare mai extinsă şi un sens mai larg o dată cu aplicarea sa în studiul comunităţilor online. Astfel, tema mea de interes şi întrebările cercetării s-au concentrat asupra felului în care homeopaţii formează o comunitate de practică în cadrul căreia cunoaşterea este creată şi împărtăşită între membri. O latură importantă a lucrării a rămas felul în care medicii homeopaţi combină biomedicina cu homeopatia în practica lor zilnică.

Pentru proiectul lucrării de doctorat am extins aria cercetării pentru a include şi medicii din spitale. Astfel, întrebările generale ale proiectului erau următoarele: Putem considera medicii români ca fiind organizaţi în comunităţi de practică? Cum se aplică acest concept altor specializări de medicină alternativă, pe lângă homeopatie? Există similarităţi între toate aceste grupuri în ceea ce priveşte managementul cunoaşterii generate social? Există o învăţare continuă în aceste categorii şi, daca da, cum se manifestă ea în raport cu problemele apărute? În cazul medicilor practicanţi de medicină alternativă, împletirea cunoştiinţelor de biomedicină cu cele nesusţinute de metodele ştiinţei până la momentul actual are loc în procesul de tratare a unui pacient. Se poate spune acelaşi lucru şi despre medicii din spitale?

La fiecare proiect de cercetare am încercat să aleg întrebări care să-mi stârnească interesul, să vină dintr-o dilemă sau curiozitate personală dar să fie cât de cât relevante sau măcar interesante pentru un eventual cititor. De asemenea, consider că este foarte important să îţi alegi un subiect de cercetare accesibil ca resurse. Mai bine o întrebare ce vizează un domeniu mai restrâns, mai specific decât o problematică globală ce necesită multe resurse pentru a obţine o lucrare relevantă. Includerea medicilor din spitale în aria de cercetare a venit tot în urma unei motivaţii personale. Am petrecut câteva luni într-un spital din Bucureşti ca ruda pacientului internat pentru o problemă mai complicată. Încercând să găsesc caracterul util al temei mele de doctorat mi-am amintit de colaborarea dintre medici şi căile neoficiale pe care le-au abordat pentru a însănătoşi un pacient. Astfel am ajuns să mă întreb dacă nu cumva mai mulţi medici din spitalele româneşti acţionează la fel. Resursele materiale sunt insuficiente chiar şi în spitalele bucureştene care se poate spune că au o situaţie mai bună decât cele din ţară. Medicamentele nu ajung, aparatura nu merge sau nu există iar uneori apar cazuri de durată unde problema persistă în pofida tratamentului. Cum abordează medici astfel de probleme? Considerând situaţia sistemului public de sănătate românesc, au medicii o abordare mai cooperantă, apelând la experienţa şi capacităţile colegilor? Privind prin intermediul conceptului de comunitate de practică acest cadru al medicilor din spitale, cum va arăta distribuirea şi producerea de cunoaştere ştiinţifică? Cum se informează medicii asupra noilor tehnici şi tratamente din domeniul lor?

Prin aceste întrebări consider că proiectul meu a căpătat în sfârşit şi acea calitate pe care mereu am considerat-o importantă, dar niciodată nu am reuşit să o ating. Întrebările mele vizează acum un domeniu de interes public ce se confruntă cu mari probleme. Deşi nu îşi propune să ofere soluţii, sper că va oferi o imagine asupra modului actual de organizare şi funcţionare. În lumina acestor ultime întrebări, îmi pun problema dacă a mai aborda domeniul medicinei alternative îşi mai are rostul într-o astfel de cercetare? Acum scopul cercetării a devenit de a privi activitatea şi organizarea medicilor în spitale prin intermediul conceptului de comunitate de practică. Mai are vreun rost să abordez aceleaşi teme şi în sfera medicinei alternative? Care ar fi punctele comune şi care ar fi criteriile de comparaţie? Sunt cele două categorii comparabile?

Privind parcursul întrebărilor mele de cercetare realizez că acestea au evoluat în timp. Interesul general reprezentat de duo-ul cunoaştere ştiinţifică-cunoaştere neştiinţifică deţine încă un loc central. Totuşi, par să mă axez mai mult prin ultimul set de întrebări asupra cunoaşterii şi traseului acesteia în cadrul comunităţilor de practică. Utilizarea acestui concept mi-a modelat modul de abordare. Nu cred însă că voi renunţa la primul scop al cercetării menţionat mai sus. Aşa cum homeopaţii combină cu uşurinţă cele două tipuri de cunoaştere este posibil ca şi medicii să apeleze la tehnici şi abordări nedovedite prin metodele ştiinţei moderne. Întrebările mele vor continua să se modifice, să se rafineze o dată cu o lectura literaturii şi cu siguranţă după primele experienţe de teren. Încerc să menţin un obiectiv principal al cercetării fără a face asumpţii cu privire la cum se manifestă acesta specific.